Din seria “ii fac prima oara si sunt foarte buni la gust, dar nu prea prezentabili” intra in scena “Biscuitii cu ciocolata“. Nu m-am prins ce n-am facut bine, dar daca descopar la urmatoarea tura, o sa va spun si voua. In cazul in care nu vreti sa impresionati pe nimeni cu ei, ci doar sa-i savurati la cafea, sunt excelenti!
Update: Aici e reteta refacuta.
Ingrediente pentru 21 de buc:
200 gr. unt moale – > 4,50 lei
1 cana zahar alb -> 1,25 lei
1 cana zahar brun -> 4 lei
2 oua -> 1,20 lei
2 lingurite esenta vanilie
3 cani faina (450 gr.) -> 1,90 lei
1 lingurita bicarbonat de sodiu
2 lingurite apa fierbinte
1/2 lingurita sare
200 gr. ciocolata -> 4,60 lei
Cost ingrediente principale: 17,45 lei
Durata totala de preparare: 40 min.
Zaharul asta brun, nerafinat, compact, de tip melasa, l-am gasit in Auchan. A costat aprox. 4,82 lei, o cutie de 300 gr. De mult timp cautam un zahar brun autentic si nu cel “colorat” care se vinde sub denumirea de zahar brun. Daca o sa-l gustati pe asta, o sa intelegeti de ce zic ca celalalt n-are nicio legatura cu zaharul brun.
Intr-un bol am pus untul pe care l-am inmuiat putin la microunde, peste care am pus zaharul alb,
dupa care am omogenizat compozitia. Ar fi trebuit ca zaharul brun sa-l sfaramitez mai bine inainte de a-l pune peste restul ingredientelor, ca nu s-a omogenizat chiar asa de bine.
Am adaugat ouale cate unul si am omogenizat bine dupa fiecare.
Hmmm…..cred ca nu asa trebuia sa arate. Am impresia ca s-a taiat compozitia. Banuiesc ca am batut prea mult si s-a incalzit untul.
Ciocolata se taie bucatele. Daca aveti o sora pe langa voi, asa cum am avut eu la reteta asta, scapati de aceasta treaba. 🙂
Se adauga cele 2 lingurite cu esenta de vanilie.
Intr-un bol mic am pus bicarbonatul si apa fierbinte si am omogenizat. Intotdeanuna bicarbonatul trebuie “stins” cu lichid, ca altfel prajiturile capata un gust nasol.
Am adaugat si bicarbonatul si sarea peste compozitie.
Am cernut cele 3 cani de faina, le-am adaugat peste compozitie si am omogenizat.
Am pus bucatile de ciocolata si am amestecat cu o lingura de lemn.
Am pus aluatul cu o lingura intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Trebuia sa las spatiu mai mare intre biscuiti, ca la copt s-au intins...
Ai mei au stat aproape 20 de min. la cuptor la foc mic, dar cred ca puteam sa ii scot ceva mai repede.
In sectiune arata bine, iar la gust sunt foarte buni. Cu siguranta o sa-i mai fac!
Leave a Reply