Este prima oara cand fac gem de gutui si…wow! A iesit de exceptie, cu o aroma imbietoare! Parca abia astept iarna, sa stau in casa la caldura si sa mananc clatite cu gem sau diverse prajituri in care sa folosesc din gemurile preparate anul asta. Pana atunci, insa, ma mai bucur de aceasta toamna frumoasa. Cel putin in Timisoara asa e.
Ingrediente pentru 4 kg produs finit:
3,6 kg gutui = 11 lei (estimare, ca eu le-am primit, nu cumparat). Dupa curatare am ramas cu 2,70 kg gutui.
1,6 kg zahar = 7,20 lei
2 lamai = 2,70 lei
1 litru apa
1 sticluta de 25 ml esenta vanilie = 1,50 lei
2 buc. anason stelat
1/2 lingurita cardamom
2 betisoare scortisoara = 0,60 lei
Cost ingrediente principale: 23 lei
Durata de preparare: 4 ore
(1 ora curatare gutui + 30 min. razuire + 2 ore fierbere + 30 min. finalizare)
Am spalat bine gutuile, le-am taiat in 4-6 bucati, le-am curatat cotorul si le-am taiat in cuburi. Unele erau mai gaunoase si ajungeam sa scot ce e bun, ca era mai putin. Cert e ca am inceput cu 3,6 kg gutui si dupa curatarea lor am ramas cu 2,7 kg, asa ca toate cantitatile de la restul ingredientelor le-am adaptat in functie de gutui.
Dupa aceea le-am razuit cu robotul de bucatarie. Daca initial am crezut ca termin in 10 minute, ulterior m-am convins ca sub 30 de minute nu pot sa scot. Cel putin nu de data asta.
Am pus la foc o oala mare cu 1,6 kg zahar si 1 litru cu apa. Le-am lasat sa fiarba pana s-a topit zaharul.
Intre timp am razuit usor coaja de la cele 2 lamai.
Apoi am stors zeama din ambele lamai si le-am pus peste gutuile razuite.
Dupa ce s-a topit zaharul si s-a format un sirop, am adaugat gutuile cu tot cu coaja razuita si zeama pe care le-am pus anterior, pe urma le-am omogenizat.
De indata ce s-a amestecat cu siropul fierbinte, s-a transformat dintr-o culoare usor oxidata, intr-un galben luminos. Catre final s-a facut un rozaliu placut.
Am pregatit cele 2 betisoare de scortisoara, 2 stelute de anason si 1/2 lingurita cardamom.
La cateva minute dupa ce am adaugat gutuile peste sirop, am pus mirodeniile si esenta de vanilie.
Le-am amestecat si l-am lasat sa fiarba la foc redus, amestecand cam tot la 5 minute.
Intre timp am sterilizat borcanele.
Dupa aproximativ 2 ore de cand era pe foc (fiertul efectiv a fost mai putin de 2 ore), dulceata a avut consistenta potrivita, asa ca am oprit focul.
Am pus dulceata in borcane, le-am umplut pana la filet, am inchis bine capacul si le-am intors cu fundul in sus. Le-am lasat asa, pe masa, pana a doua seara, cand le-am depozitat in camara.
Foarte bun, incat zic si eu: “Vine gemul la mine!” 🙂
(Alex – 1 an si 11 luni)
Cristina Vuc says
Un deliciu..am notat reteta…iti dau de stire cand o fac sa iti zic cum mi-a iesit. E una din dulceturile mele preferate
Ionela says
Arata delicios! 😉