Chiar daca multa lume are o reteta anume pe care o foloseste mereu, am ales sa public reteta mea de baza pentru clatite in ideea ca poate va inspira pe cineva sa le incerce.
N-as vrea sa credeti ca-i fac reclama, dar dupa niste ani de clatitarit si incercat diverse tigai, cea de la Tefal, speciala pentru clatite (diam. 25cm) este favorita mea. Multa vreme am avut dubii daca merita sa dau 50 lei pe ea, ca m-am gandit ca in afara de clatite, n-o s-o mai folosesc la nimic. Dar dupa ce mi-am cumparat-o, mi-am scos rapid banii pe ea ca n-am mai platit clatitele din Iulius Mall. Sorry!!
Da, deci nu ne mai opream. Faceam clatite, le mancam, iar ne apuca pofta, iar faceam, iar le mancam, pana ne rostogoleam pe scari in jos. La bloc! 🙂
Parerea mea e ca o tigaie de clatite buna (indiferent de brand) e recomandata la casa omului. Chiar ma intrebam daca exista cineva caruia sa nu-i placa sa manance clatite. Eu n-am intalnit si nici nu-mi amintesc sa fi auzit de cineva. Stiti voi pe cineva? Ca sunt curioasa. 🙂
=====
Am o surpriza pentru voi si sper ca de acum inainte sa o pot pastra la fiecare reteta. La sfarsitul retetei veti gasi un sumar al ei, cu ingredientele si cu etapele de executie, pe scurt. Partea frumoasa este ca acum veti putea tipari reteta (daca nu da erori), fara poze, ca sa o aveti la indemana atunci cand gatiti. Inca o chestie ce mi-a placut a fost schimbarea dinamica a cantitatilor atunci cand vrei sa dublezi reteta sau sa o injumatatesti. Pentru asta doar modifici numarul de portii. Sper sa va fie de folos noul format (sper sa ma tin de el).
=====
Ingrediente pentru 16 buc. (in tigaie diam. 25 cm):
3 cani faina
un praf sare
1 plic zahar vanilat
1 lingurita scortisoara macinata
1 cana lapte rece
3 cani apa minerala
2 lingurite extract de vanilie
2 oua
aprox. 100 ml ulei pentru prajit clatitele
Durata de preparare: 45 min.
Intr-un bol am pus faina, un praf de sare, scortisoara, zaharul vanilat si le-am amestecat.
Am adaugat laptele rece si apa minerala amestecand mereu ca sa limitez formarea cocoloaselor.
Am adaugat extractul de vanilie si ouale si le-am omogenizat bine.
Mi-am pregatit ustensilele: tigaia de clatite, spatula (stiu ca nu se recomanda metal pe teflon, dar lucrez cu grija), un borcan in care am pus ulei si o pensula de silicon.
Aluatul trebuie sa fie cumva smantanos, nici prea subtire, dar nici prea gros. Complicat, stiu!
Pe masura ce sta, aluatul se mai ingroasa, asa ca e usor de rezolvat daca nu iese compozitia din prima. Daca e prea subtire, il lasi deoparte 10 minute, daca e prea groasa, o mai lungesti cu apa minerala.
Am incins tigaia si am uns-o cu ulei.
Am adaugat un polonic cu aluatul de clatite si l-am distribuit pe toata suprafata tigaii. Polonicul meu are o capacitate de 90 gr. (i-am cantarit continutul de curiozitate). Practic, a fost potrivita cantitatea asta pe o tigaie de 25 cm in diamentru.
Pe prima clatita am lasat-o cam 2 minute la foc potrivit, apoi am intors-o. Pe cealalata parte cred ca am lasat-o doar un minut, ca s-a copt mai repede. Oricum, pe masura ce se incinge tigaia, se coc mai repede. Depinde foarte mult de intensitatea flacarii. Inainte de a pune fiecare polonic cu aluat, eu amestec in bol, ca se mai lasa la fund faina.
Super, mai am doar 15 clatite x 2 minute.
La final, am biruit!
Se mai pot coace doar cate se mananca pe loc, ca sunt mai bune proaspete, iar compozitia se poata pastra la frigider, acoperita. Se poate continua coacerea lor a doua zi. Probabil si a treia zi, dar noi n-am ajuns niciodata pana acolo. 🙂
Daca va intrebati cu ce sa le umpleti, va spun eu. Sky is the limit, dupa ce le-ati mancat cu Nutella si banane! Huh, ca imi ploua in gura!
Gasiti aici reteta ce se poate tipari ca sa o aveti la indemana.
Prep Time | 15 minute |
Cook Time | 30 minute |
Servings |
bucati (tigaie diam. 25 cm)
|
- 3 cani faina
- 1 praf sare
- 1 plic zahar vanilat
- 1/4 lingurita scortisoara macinata
- 1 cana lapte rece
- 3 cani apa minerala
- 2 lingurite extract de vanilie facut in casa
- 2 buc oua
- 100 ml ulei pentru prajit clatitele
Ingredients
|
|
- Intr-un bol se pune faina, un praf de sare, zaharul vanilat, scortisoara si se amesteca.
- Se adauga laptele si apa minerala si se omogenizeaza bine.
- Pe urma se adauga extractul de vanilie si ouale si se incorporeaza in compozitie. Aluatul trebuie sa fie mai smantanos. Se mai poate adauga apa minerala daca e prea gros sau se lasa deoparte 10 minute daca e prea subtire si apoi se amesteca din nou.
- Se incinge o tigaie antiaderenta pentru clatite cu diametrul de 25 cm si se pregateste un borcan sau o cana cu uleiul.
- Se unge tigaia cu ulei folosind o pensula de patiserie si se pune aluat cu un polonic. Se distribuie compozitia pe suprafata tigaii prin miscari circulare ale tigaii. Se lasa la copt pana se rumeneste, apoi se intoarce pe partea cealalata. Se repeta procedeul pana la epuizarea compozitiei.
Se mai pot coace doar cate se mananca pe loc, iar compozitia se poata pastra la frigider, acoperita. Se poate continua coacerea lor a doua zi.
Se pot umple cu diverse combinatii dulci sau sarate (in acest caz se renunta la zaharul vanilat, scortisoara si extractul de vanilie).
Optiuni:
Nutella cu banane
Branza dulce (cu stafide)
Gemuri de fructe
Leave a Reply