Cand ma uit sau ma gandesc la focaccia cu pesto, rosii si branza de capra imi amintesc invariabil de vizita noastra in Southampton, cand am venit prima oara, in noiembrie. Am fost asa de bucuroasa sa vad ca o sa am Lidl, ca am intrat sa inspectez produsele din magazin, spre disperarea lui Dani. La raionul de patiserie sunt 90% alte produse decat cele din Timisoara, printre care si focaccia asta. Bine, arata altfel, dupa cum se vede in poza pe care am facut-o atunci, dar mi-a placut asa de mult incat am vrut sa o reproduc acasa. Gustul nu e la fel, ca branza de capra era mai gustoasa, parca putin dulce, nu stiu, diferita. In orice caz, ne-a placut si varianta homemade.
Cum stau la o plimbare de 15 minute de Lidl, ocazional mai dau iama pe la focaccia-model. 🙂
Asta e focaccia-model.
Ingrediente pentru 12 buc.:
Pentru aluat:
450 gr. faina
250 ml apa calduta
7 gr. drojdie uscata
1/2 lingurita sare
1 lingurita zahar
2 linguri ulei masline
Pentru topping:
un borcan pesto (190 gr)
125 gr. mozzarella
200 gr. rosii cherry
100 gr. branza de capra
Durata de preparare: 1 h 30 min
(pregatire 30 min + dospire 30 min + coacere 30 min)
Am cernut faina in bolul de la mixer.
Peste faina am turnat pe rand ingredientele pentru aluat: apa calduta, drojdia uscata, sarea, zaharul si uleiul
Am pornit mixerul cu carligul de framantat si l-am lasat sa framante 7 minute pe viteza 2, pana cand s-a format un aluat elastic si nelipicios. Am mai turnat putin ulei ca sa nu se lipeasca de folia alimentara cu care l-am acoperit si l-am pus la dospit 30 min.
Am pornit cuptorul sa se incalzeasca la 180 grade.
Intr-o tava de 38×40 cm am stropit putin cu ulei si am intins aluatul de focaccia. Mi-am indesat apoi varful a doua degete pe toata suprafata aluatului, asa cum am procedat si la reteta de focaccia cu ceapa.
Am pus din loc in loc pesto si l-am intins cu o pensula.
Mozzarella am rupt-o bucati mici si am distribuit-o peste aluat.
Am feliat rosiile cherry si le-am asezat peste focaccia.
Am rupt bucati mici din branza de capra si am completat golurile de pe aluat.
Am bagat tava la cuptor unde am lasat-o 30 minute (am intors tava la jumatatea timpului).
Cam asta a fost reteta pentru focaccia cu pesto, rosii si branza de capra, care mie imi da un sentiment tare placut (focaccia, nu capra) :).
Gasiti mai jos sumarul retetei in varianta ce se poate tipari, ca sa o aveti la indemana.
Prep Time | 1 h si 30 min pregatire 30 min + dospire 30 min + coacere 30 min |
Servings |
buc
|
- 450 gr faina
- 250 ml apa calduta
- 7 gr drojdie uscata
- 1/2 lingurita sare
- 1 lingurita zahar
- 2 linguri ulei masline
- 190 gr pesto la borcan
- 125 gr mozzarella
- 200 gr rosii cherry taiate felii
- 100 gr branza de capra
Ingredients
Pentru aluat:
Pentru topping:
|
|
- Se cerne faina in bolul pentru mixer.
- Peste faina se pun pe rand ingredientele pentru aluat: apa calduta, drojdia, sarea, zaharul si uleiul.
- Se porneste mixerul cu carligul de framantat si se framanta 7 minute pe viteza 2, pana cand se formeaza un aluat elastic si nelipicios.
- Peste aluatul format se toarna putin ulei ca sa nu se lipeasca de folia alimentara cu care se acopera si se pune la dospit 30 min.
- Se porneste cuptorul sa se incalzeasca la 180 grade.
- O tava de 38x40 cm se unge cu putin ulei si se intinde aluatul de focaccia cu mainile sau cu o mini-sucitoare. Se impunge suprafata aluatului cu varful a doua degete.
- Se pune pesto din loc in loc si se intinde cu o pensula. Mozzarella se rupe in bucati si se distribuie peste pesto. Feliile de rosii se impart pe suprafata aluatului, iar la final, se completeaza golurile ramase cu branza de capra rupta in bucati.
- Se baga tava la cuptor pentru 30 minute si se intoarce la jumatatea timpului.
Se poate presara putin oregano imediat dupa ce se scoate din cuptor.
Leave a Reply