Dupa acest cheesecake cu cafea si piure de castane cred ca ma opresc o vreme cu variantele de cheesecake. Sper!
Eram foarte curioasa sa incerc ricotta in loc de mascarpone si a iesit bun. Nici nu cred ca poate iesi rau un cheesecake in care pun doar bunatati. Pentru crusta am combinat biscuitii digestivi cu biscuiti amaretti. Acum am ramas cu niste biscuiti din ambele pachete si sper sa-mi vina alte idei pentru ei, nu tot o alta aroma de cheesecake.
Din pacate, mare parte din fotografii au avut de suferit din cauza faptului ca pe durata prepararii acestei prajituri, lampa de la blitzul aparatului foto mi s-a ars. C’est la vie!
Ingrediente pentru 12 felii:
Pentru crusta:
200 gr. biscuiti digestivi = 3.40 lei
100 gr. biscuiti amaretti = 2.50 lei
1 lingurita scortisoara
2 lingurite cafea ness
100 gr. zahar tos = 0.40 lei
100 gr. unt topit = 2.50 lei
Pentru crema:
200 gr. frisca lichida = 2.80 lei
500 gr. branza ricotta = 7 lei
250 gr. piure de castane lasat la temperatura camerei = 7.60 lei
un praf de sare
1 plic gelatina fin maruntita = 1 leu
60 ml apa rece
100 gr. zahar pudra = 0.70 lei
2 lingurite cafea ness
1 lingurita esenta cafea
2 lingurite esenta vanilie
Pentru topping:
250 gr. piure de castane lasat la temperatura camerei = 7.60 lei
1 lingurita cafea ness
2 lingurite esenta de cafea
2 lingurite esenta de rom
100 gr. zahar pudra = 0.70 lei
Cost ingrediente principale: 36.20 lei
Durata de preparare: 1 ora + minimum 6 ore la rece
De data asta am zdrobit biscuitii intr-o punga, folosind sucitorul.
I-am pus intr-un bol si am adaugat o lingurita cu scortisoara.
Am completat cu 2 lingurite cu cafea ness.
Am adaugat 100 gr. zahar tos.
Am pus cele 100 gr. unt topit.
Am omogenizat compozitia ca sa umezesc toti biscuitii.
Am turnat amestecul de crusta intr-o tava rotunda de 28 cm cu perete detasabil.
Am presat bine cu pasatorul de piure, ca sa se intinda intr-o crusta compacta. Apoi l-am dat la frigider pana am facut crema.
Am batut frisca si am pus-o deoparte.
Intr-o cratita am pus gelatina la inmuiat cu 60 ml apa rece.
In bolul de la mixer am pus cele 2 cutii de branza ricotta si le-am omogenizat.
Un pachet de piure de castane l-am taiat in cubulete.
L-am adaugat peste ricotta.
Am presarat putina sare si le-am omogenizat bine cu mixerul.
Am pus pe foc cratita cu gelatina si am lasat-o pana s-a topit, dar inainte de a incepe sa fiarba.
Am turnat gelatina in fir subtire, timp in care mixerul amesteca.
Am adaugat 100 gr. zahar pudra, 2 lingurite cu cafea ness si o lingurita cu esenta de cafea, apoi am omogenizat bine.
Am completat cu 2 lingurite cu esenta vanilie si am adaugat frisca batuta anterior.
Am omogenizat bine totul.
Am turnat crema de cafea si castane peste crusta de biscuiti si am dat din nou la frigider pana am pregatit toppingul.
In bolul de la mixer am adaugat al doilea pachet de piure de castane taiat in cubulete si o lingurita cu cafea ness.
Am pus 2 lingurite cu esenta cafea si 2 lingurite cu esenta de rom.
Am finalizat cu 100 gr. zahar pudra si le-am omogenizat pe toate impreuna.
Am pus toppingul intr-o seringa de patiserie si am decorat cheesecake-ul cum mi-a venit pe moment.
L-am dat la frigider 6 ore inainte sa tai prima felie.
Totusi, are tinuta mai buna dupa ce sta in frigider peste noapte.
Un cheesecake cu cafea si piure de castane delicios!
Leave a Reply