Cred ca mai multa lume ii stie sub denumirea de “galuste cu prune”, insa pe la mine prin Oradea le zice gomboti. Este prima oara cand ii fac. De fapt, am mai avut o tentativa, dar aluatul a sfarsit la gunoi. Am aflat ulterior ca am gresit ca n-am lasat cartofii sa se raceasca bine. Acum au iesit atat de buni incat n-o sa-mi mai fie teama sa-i fac.
Ingrediente pentru 16 buc:
1 kg cartofi -> 1,30 lei
500 gr. prune (16 buc) -> de la tata din gradina
300 gr. faina -> 0,70 lei
2 oua -> 0,80 lei
1-2 linguri cu ulei
zahar si scortisoara de pus in prune
2 lingurite cu sare in apa in care au fiert cartofii
2 lingurite cu sare in apa in care au fiert gombotii
Toppingul din pesmet:
50 gr. unt -> 1,30 lei
200 gr. pesmet -> 0,80 lei
200 gr. zahar -> 0,90 lei
2 plicuri zahar vanilinat -> 0,50 lei
1/2 lingurita scortisoara
1/8 lingurita cardamom
un varf de cutit ghimbir
Pentru servit:
gem de prune -> de la mama din camara
Cost partial ingrediente: 6,30 lei
Durata de preparare: 2 h 15 min
(include 30 min. timp racire cartofi)
Intr-o oala am pus apa si cand a inceput sa fiarba am adaugat 2 lingurite cu sare.
Am adaugat cartofii pe care ii spalasem inainte si i-am fiert cam 15 minute, pana cand am putut sa infig usor o furculita in cartoful mai mare.
I-am curatat de coaja. Eu ii curat fierbinti, tinandu-i intr-o furculita, iar cu un cutit mic trag coaja de pe ei. Mi se pare ca termin rapid.
I-am zdrobit cu pasatorul de piure si i-am lasat sa se raceasca. A durat cam 30 de minute.
Am spalat prunele, le-am crestat pe jumatate si am scos samburii. Apoi le-am lasat deoparte.
Dupa ce s-au racit cartofii am pus cele 2 oua si putin ulei de masline.
Am pornit mixerul avand atasat carligul pentru framantat.
Am adaugat treptat faina.
L-am lasat sa framante pana s-a facut un aluat consistent, insa nu tare.
L-am probat facand o biluta. S-a format usor si mi-a lasat pe maini putin aluat mai lipicios. Mie mi s-a parut ca asta e consistenta de care aveam nevoie. Rezultatul obtinut m-a convins ca asa imi place sa fie.
Intr-o oala incapatoare am pus la fiert apa pentru gomboti.
Am pudrat faina pe o planseta si am format aluatul intr-o rulada. Am pudrat faina pe aluat si pe maini pe masura ce il formam.
Am taiat aluatul in 13 felii de grosimea unui deget, iar pe cele 3 mai mari din mijloc le-am taiat in doua, ca sa am 16 bucati de aluat, ca nu voiam sa renunt la nicio pruna.
In jumatatile de prune am pus cate o jumatate de lingurita cu zahar, apoi am pudrat pe fiecare cu scortisoara.
Fiecare bucata de aluat am aplatizat-o, am pus o pruna pe mijloc si am impaturit aluatul in jurul ei, formand o bila.
Am continuat asa cu tot aluatul si toate prunele.
In oala cu apa am pus 2 lingurite cu sare, apoi am asezat gombotii in apa.
Din pacate nu mi-au incaput in oala toti gombotii, asa ca i-am fiert in 2 ture.
Dupa ce au inceput sa fiarba, am redus flacara si am asteptat sa se ridice la suprafata. I-am “deranjat” un pic cu o lingura cat sa ma asigur ca nu sunt lipiti de fund si se pot ridica la suprafata atunci cand simt nevoia. 🙂
Dupa ce s-au ridicat la suprafata i-am mai lasat sa fiarba inca 10-12 minute.
Intre timp m-am ocupat de toppingul de pesmet.
In wok-ul antiaderent am pus untul la topit si am adaugat 200 gr. pesmet.
Am omogenizat si prajit pesmetul aproximativ 7 minute. N-am plecat de langa el, pentru ca se arde repede.
Intr-un bol mic am pregatit mirodeniile: cele 2 plicuri cu zahar vanilinat, 1/2 lingurita scortisoara, 1/8 lingurita cardamom si un varf de cutit de ghimbir pudra.
Le-am adaugat peste pesmetul pe care l-am luat de pe foc.
Am adaugat si 200 gr. zahar (10 linguri).
Intr-o alta oala am pus apa rece in care am pus galustele scoase de la fiert. Apa rece le impiedica sa fie lipicioase.
In oala cu apa fierbinte am pus a doua tura de galuste la fiert, iar pe cele facute deja, le-am tavalit prin amestecul de pesmet si le-am asezat intr-un vas.
Aici sunt gombotii in formula completa minus unul, ca pe ala l-am mancat eu. Restul de pesmet ramas, probabil suficient pentru inca vreo 4-5 gomboti, l-am presarat deasupra.
Deasupra am pus 2-3 lingurite cu gem de prune facut de mama. Asa arata gemul din prune fara pielita. Nu stiu cum a avut rabdare sa le decojeasca, insa i-a iesit un gem de exceptie. Sper ca gombotii mei sa fie la fel de buni si fara gemul asta si sa nu fie doar impresia mea ca au iesit gustosi. 🙂
mami says
Ai facut gomboti “bogati”:)) ai pus pruna intreaga in ei, nu ca mine, jumatate:)
Rabdarea pentru decojit prunele, o am din tinerete, cand se pierdea.. asa credeam ,ca-ti pierzi rabdarea, cand ai multe pe cap! Nu se pierde, se conserva, si-o ai din plin in anii frumosi ( de ce nu) ai pensiei:)) Pupici!
Cristina Vuc says
Vai de cand nu am mancat gomboti cu prune!!! vazand pozele tale pare asa de simplu de facut..multuemsc mult de reteta si bravo!!!! esti o gospodina desavarsita!!! te pup
mybisque says
Chiar desavarsita nu sunt, insa ma bucur sa fac si sa savurez mancarea. 🙂 Gombotii astia chiar au iesit foarte buni si nu mi s-a parut deloc complicata prepararea lor.