De cate ori prepar reteta asta de ciocolata de casa imi amintesc de copilarie. Pentru mine era desertul cel mai bun, pe care mi-l doream sambata de sambata. Imi amintesc cum mama punea cacao doar cat sa aiba culoare, ca pe vremea aia se gasea tare greu. Momentul maxim si in copilarie si acum este sa las mai mult pe oala, ca apoi sa o manac cu lingurita. Deja mi-e iar pofta de ciocolata de casa! 🙂
Ingrediente pentru 24 de bucati:
2 cani cu zahar -> 2,50 lei
3 linguri cu cacao -> 2,50 lei
125 ml apa
1/2 sticluta esenta de rom
100 gr. unt -> 2,50 lei
250 gr. lapte praf -> 8 lei
1 cana cu nuci -> 7 lei
Cost total ingrediente: 22,50 lei
Durata totala de preparare: 20 minute + aprox. 2 ore, timpul necesar pentru intarire
Intr-o cratita am pus zaharul,
si cele 3 linguri cu varf cu cacao.
Am omogenizat cele 2 ingrediente,
apoi am pus apa si esenta de rom si am omogenizat toata compozitia.
Am pus cratita pe foc si cand a inceput sa fiarba, m-am uitat la ceas. Ca sa se lege bine trebuie sa fiarba ori 6 minute la foc mai redus, ori 4 minute la foc mai mare. De obicei aleg varianta cu foc mai redus, ca zaharul se topeste mai lent si iese mai cremoasa.
Cat a stat pe foc, am taiat in cubulete 100 gr. de unt.
Dupa ce a fiert cele 6 minute am luat cratita de pe foc, am pus untul si am omogenizat bine, pana s-a topit si integrat in compozitie.
Am inceput sa adaug laptele praf. De obicei pun treptat si omogenizez, ca sa ma asigur ca nu ma trezesc in oala cu mai mult lapte praf decat e nevoie si apoi nu-l mai pot integra.
Cam asta era consistenta ciocolatei atunci cand am hotarat ca ultima lingura de lapte praf ramasa in punga, acolo va si ramane.
Intr-o tava cu dimensiunile 20×30 cm am pus hartie de copt si am turnat ciocolata.
Credeati ca am uitat de nuca? Nuuu….ciocolata de casa cu nuca este combinatia mea preferata.
Am asezat nuca deasupra ciocolatei intinsa in tava.
Update: Nuca prajita este excelenta, doar ca eu m-am grabit si am trecut peste aceasta etapa, insa va incurajez sa o incercati.
Am apasat nuca cu spatele unei linguri, astfel incat sa intre bine in ciocolata.
Asa arata tava inainte de a o scoate pe balcon, la racit.
Asa arata dupa ce am taiat-o patratele, cam la 2 ore dupa ce am terminat-o de preparat.
alin says
pfoai, eu credeam ca doar mie imi placea la maxim faza cu stersu’ oalei dupa ce mami facea ciocolata cand eram copii…
excelenta, de fiecare data!
mybisque says
No, pai si eu credeam ca sunt singura care savureaza astfel de activitati. Incet descoperim ca de fapt suntem mai multi. Poate facem de-un “fan club”. 🙂
alin says
gata, ma bag! da cred ca am avea o problema cu denumirea clubului, ca in rest ne-am descurca 🙂
mami says
Iti mai amintesti cum incercam sa ascund cacao de tine (nu prea reuseam:)) sa nu raman fara, cand voiam sa fac ceva??:)) Nu doar cacao ci multe alte, nu doar ingrediente, nu se gaseau si le “pazeam” ca pe butelie:)) Ciocolata ta e putin diferita de cum o faceam noi acasa; voi incerca si eu asa cum o faci tu…
mybisque says
Ciocolata, ca produs finit, o ascundeai. Cacaua nu prezenta niciun interes pentru mine daca nu era intr-o ciocolata. 🙂