6 ani de MyBisque

Stau cu pagina de blog deschisa si incerc sa scriu, dar nici nu stiu de unde sa incep. Ultima oara cand am scris pe blog a fost la aniversarea de 5 ani de cand l-am pornit. A trecut un an intreg fara sa mai public ceva. Am mai intrat pe blog ca sa rezolv chestiunile administrative si tehnice, dar nu m-am putut mobiliza sa fac altceva in plus. L-am folosit si eu ca orice alt cititor. Acum seara chiar am facut sarmalele. 🙂 Numai ce am auzit oala sub presiune ca a beep-uit de finalizare. Acum e aproape 1 noaptea. M-am pus sa le fac pe la 10 seara. Planul imi era sa le fac vineri seara. N-am mai apucat. Daca e sa merg si mai in urma, intentia initiala era sa le fac de Craciun. Atunci am cumparat varza murata. Nu stiu de ce bat acum campii cu sarmalele.

Anul care a trecut a fost din nou unul plin. In primavara am inceput un alt job, iar in noiembrie am schimbat si locuinta. Sunt bucuroasa ca acum am bucatarie spatioasa si masina de spalat vase, chiar daca e in varianta slim. Incet, incet imi gasesc iar ritmul si rutina de zi cu zi, dupa ce am simtit ca si anul asta am fost intr-o continua adaptare.

Legat de blog, am cateva retete pe care as vrea sa le public in urmatoarele saptamani. Ar fi fain sa-mi si iasa planul asta. Cred ca o data ce intru din nou intr-un ritm cu blogul, o sa-mi fie mai usor sa public retetele la scurt timp dupa ce le-am pregatit. Poate atunci o sa-mi regasesc pasiunea de a incerca iar retete noi si de a ma ocupa de blog. Ca am cam pierdut-o.

6 ani de MyBisque. Primii 3 ani plini de retete, plini de pasiune, inspiratie si idei greu de stavilit. Apoi am plecat din tara si mi-am pierdut focusul cu blogul. Mi-am concentrat toata energia in a ne adapta la a trai intr-o tara straina. Nu regret nimic. Este o experienta care mi-a schimbat foarte mult conceptia despre lume si viata. Inainte am traiat intr-o bula. Acum probabil traiesc in alta. Insa simt ca este una mai calma pe de-o parte, dar foarte bogata in diverse experiente pe de alta parte. Iesim mereu pe afara, chiar si daca e doar o fuga de o ora pana la mare. Acum abia astept iar primavara si sa se faca ziua mai lunga.

Nu stiu cum de am ajuns sa fac din articolul asta o fila de jurnal. Poate pentru ca am simtit nevoia sa-mi justific absenta de un an de aici. Poate pentru ca in general nu mai povestesc asa de mult despre mine, ca nu e acelasi lucru sa-ti exprimi sentimentele in limba engleza. Cand vorbesc in engleza simt ca e o deconectare intre ce simt si cum ma aud, parca ascult pe altcineva vorbind. E ciudat. Am citit la un moment dat cum ca oamenii bilingvi au o personalitate in limba materna si o alta personalitate atunci cand vorbesc in limba straina. Tind sa le dau dreptate. Am pe aici o prietena portugheza. Comunicam in engleza intre noi. O percep ca fiind o persoana calma, retrasa si calculata. Insa atunci cand vorbeste in portugheza cu sotul ei sau la telefon cu familia, parca prinde viata si devine volubila si foarte vorbareata. Ceva de genul cred ca sunt si eu. Iar am divagat.

La fiecare aniversare a blogului obisnuiam sa pun un colaj cu retete din anul precedent. Dar cum n-am publicat nimic in 2018, colajul de acum e cu retetele la care ma gandesc ca o sa le public in urmatoarele saptamani. Sper ca asa sa am un stimulent si un focus, iar acum le voi alege fara sa ma gandesc la nesfarsit. Paralysis by analysis e o vorba pe aici care mi s-a aplicat de fiecare data cand aveam un gand de a publica o reteta din multele pe care le-am strans, dar care n-au mai apucat sa vada lumina MyBisque-ului.

Stiu ca voi ati trecut mereu pe aici chiar daca eu n-am fost chiar prezenta. Traficul de pe blog din anul 2018 este cel mai mare de pana acum, culmea. 🙂

Va multumesc ca ati ramas aproape.

Cu drag,

Diana

P.S. “Ce faci, mai Hemingway?” Asta mi-a zis Dani cand a intrat in dormitor si m-a vazut la birou scriind de zor la laptop. 🙂

Urmeaza in curand