Cand vine vara nu ma mai opresc din mancat salata de vinete. Mi-o place la nebunie! Chiar daca oricine stie sa o faca, am ales sa public tutorialul pentru ca stiu ca nu toata lumea curata vinetele la fel, iar de o vreme, aleg sa pun usturoi in loc de ceapa. Cand eram adolescenta, ma enerva tata cu ideile lui ca el voia usturoi in loc de ceapa si aveam de ales ori sa mancam toti la fel ca el, ori sa ii facem portie separata. Am ajuns sa fac ca el. 🙂
Ingrediente pentru 2 persoane:
1,4 kg. vinete (6 buc.) -> 2,80 lei
300 gr. maioneza de casa -> 2,50 lei
2 lingurite rase cu sare
6-7 catei mici de usturoi de casa (sau 2 catei usturoi de magazin)
Cost ingrediente principale: 5,30 lei
Durata de preparare: 1 h
Pe un gratar asezat la aragaz, am pus vinetele la copt. Am asezat cate doua si le-am intors pe toate partile pe masura ce coaja se rumenea si erau moi cand le apasam.
Cat s-au copt vinetele, am facut maioneza.
Am scos vinetele intr-o tava, apoi m-am apucat sa le curat.
Pe un pliant publicitar (ca nu mai cumpar ziare), am taiat capatul de la vanata.
Am crestat-o pe lungime.
Am desfacuta vanata.
Iar cu o lingura am inceput sa scobesc si sa scot miezul.
Am curatat din toate partile. Asa nu raman fulgi de coaja si o data scos miezul, nu prea mai ai de curatat.
Am adunat hartia cu coaja, am aruncat-o la gunoi, am pus alta hartie si am reluat procesul cu restul vinetelor.
Miezul l-am scos intr-un bol de plastic, iar dupa ce le-am terminat de curatat, am scurs zeama lasata.
Eu toc vinetele cu robotul de bucatarie si imi place sa fie cat mai bine maruntite. Daca salata de vinete e ca o crema, cu atat mai bine. Asa imi place mie salata de vinete: fina si cremoasa ca sa o pot pune in strat gros pe paine.
Am curatat usturoiul, dar nu am pus toata cantitatea care apare in fotografie. In final au fost 6 sau 7 catei mici.
Am pus maioneza peste vinetele tocate,
am adaugat usturoiul zdrobit in presa
si am omogenizat bine.
Am adaugat o lingurita rasa cu sare, am omogenizat si am gustat pe un colt de paine. Am decis ca mai vreau sare, asa ca am mai adaugat o lingurita rasa cu sare. Apoi a fost perfecta!
O salata de vinete de-a dreptul apetisanta!
Leave a Reply