Ne-a prins asa de bine limonada asta cand au fost zilele cele calduroase. A fost foarte racoritoare si buna. Eu am vrut doar sa gust, insa n-am mai putut lasa paharul din mana si l-am baut pana la fund. N-a fost foarte dulce, insa a fost potrivita pentru gustul lui Dani. Am mai facut o tura cateva zile mai tarziu si atunci am pus 4 lamai in loc de 6 la aceeasi cantitate de zahar si apa. Mie mi-a placut mai mult tura a doua ca a fost mai gustoasa, daca se poate vorbi asa despre o simpla limonada. 🙂
Ingrediente pentru 8-9 portii:
1 kg lamai (6 buc.) care s-au transformat in 2 cani cu zeama -> 7 lei
1 cana cu zahar -> 1,20 lei
1/2 cana cu apa pentru sirop
1,5 litri apa de baut -> 1,80 lei
1 bol mic cu gheata
Cost ingrediente: 10 lei
Durata de preparare: 20-30 min.
Intr-o cratita am pus zaharul, 1/2 cana cu apa si am asezat-o pe foc mic pana s-a topit zaharul.
Am lasat siropul deoparte si am taiat lamaile in jumatate.
Am taiat 3-4 felii subtiri de lamaie si le-am pus deoparte pentru decor.
Am stors zeama din lamai si apoi am strecurat-o de pulpa si seminte.
Intr-un  bol mare de sticla am pus siropul si zeama de lamaie, pe urma le-am omogenizat.
Am adaugat 1,5 L apa de baut si un bol cu cuburi de gheata.
Am adaugat feliutele de lamaie pastrate anterior.
Parca e mai usor de suportat vara cu niste limonada in zona.
Menta proaspata mi-a lipsit, dar poate am mai mult noroc data viitoare.
Leave a Reply