Exceptand fructele de padure, gustul de la tarta asta ne-a amintit de branzoici. Ne-a placut tare, tare mult. Chiar daca initial am pus felia de limeta mai mult pentru aspect, cand am mancat-o, am turnat pe deasupra sucul. A fost foarte buna!
Marturisesc ca am facut o pasiune si pentru farfuria asta. Imi place turcoazul, probabil fiindca e culoare marina, asa ca a venit fireasca tentatia de a o cumpara cand am vazut-o. Cand o sa ma mut in alta locuinta si implicit la bucatarie mai mare (candva, sper ca nu prea departe in viitor) o sa-mi fac un set si cu farfurie mai mare si cu boluri.
Da, deci, tarta a fost simplu si rapid de facut, gustoasa si aspectuoasa. De repetat!
Ingrediente pentru 12 buc.:
375 gr. aluat fraged cumparat
250 gr. branza ricotta
100 gr. zahar brun deschis
un ou
1 lingurita extract vanilie
1/4 lingurita scortisoara
un praf de sare
cateva capsuni feliate, afine, zahar pudra si felii de limeta
Durata de preparare: 10 min + 30 min la cuptor (timpul variaza in functie de cuptor)
Am pornit cuptorul sa se incalzeasca la 200 grade.
Am derulat aluatul intr-o tava si l-am intepat cu furculita.
Intr-un bol am pus ricotta, 100 gr zahar, un ou, 1 lingurita extract de vanilie, 1/4 lingurita scortisoara si un praf de sare. Le-am amestecat.
Am turnat amestecul de ricotta peste aluat lasand marginile libere, apoi le-am pliat ca intr-o rama.
Am copt tarta 30 de min. la 200 grade (cuptor electric cu ventilator) pana s-a rumenit, intorcand-o la jumatatea timpului.
Am lasat-o sa se raceasca vreo 10 minute, am portionat-o in 12 bucati, am decorat-o cu felii de capsune, afine si cate o felie de limeta, apoi am presarat zahar pudra.
Deliciu!
Leave a Reply