Singura caldura suplimentara pe care o pot suporta mai usor pe timpul verii este sa fierb porumbul. Nu-mi explic de unde am aceasta pasiune pentru porumbul fiert, dar o am de cand ma stiu.
Primavara cand ma gandesc cu groaza ca iar urmeaza lunile lui cuptor, ca ma scuzati, nu e doar una, ma consolez la gandul ca in tot raul e si un bine si voi gasi porumb pentru fiert. Porumb fiert bun si cu gust. De cand mi-am luat si oala mare pentru facut gemuri, am loc sa fierb mai multi o data. Si ii mancam. Pe toti. Fierbem cate 10-12 stiuleti o data. Pe a doua zi seara, nu mai sunt.
De obicei mananc porumbul doar cu sare, insa acum o luna am venit de la sat cu porumb si telemea, ca cica, asa se mananca. Am incercat si mi-a placut. Acum am zis sa-i dau un “twist” si sa incerc cu parmezan…sau, sa marturisesc ca n-aveam telemea si am improvizat?
Cred ca fug la piata sa-mi mai iau niste porumb, ca iar mi-am deschis apetitul. Cu sau fara telemea ori parmezan, porumbul fiert e la mare cautare in casa noastra.
Ingrediente pentru 10 buc.:
10 stiuleti de porumb, curatati = 8 lei
2 lingurite cu sare
1 lingurita zahar
Pentru servit
sare
parmezan
Durata de preparare: 1 ora (a fiert in 45 de min.)
Am pus porumbul in oala incapatoare, l-am acoperit cu apa si l-am pus la foc mare.
Am adaugat o lingurita cu zahar si cele 2 lingurite cu sare, apoi le-am amestecat putin in apa.
Am pus capacul si mi-am vazut de treaba prin bucatarie. Dupa ce a inceput sa fiarba, m-am uitat la ceas, iar dupa 45 de minute l-am gustat, apoi am oprit focul.
Evident ca abia asteptam sa sarim pe porumb, asa ca eu scot 3-4 stiuleti, pe care ii racesc intr-un bol cu apa rece. O schimb de vreo 2-3 ori, ca se incalzeste repede, iar uneori mai pun si gheata.
Restul de porumb pe care ii lasam pe a doua zi, il pun in pungi de sandwich-uri, iar dupa ce se raceste mai bine, il bag la frigider. Se pastreaza fain, cu boabele zemoase, fara sa se stafideasca.
Inainte de a-l manca, l-am presarat cu parmezan si am stat cu solnita langa noi.
Porumb fiert si parmezan
AO says
Ciao Diana, nu-l fierbi in panusi?
Diana Despina says
Nu, il fierb asa, curatat. 🙂
mami says
Daca-l fierbea in panusi, nu-i placea asa tare porumbul fiert:) Fiert in panusi, porumbul are alt gust decat cel curatat, e mai “aspru” la gust…