In sfarsit ajung sa public tutorialul pentru rulada de tortilla cu ton si guacamole pe care am pregatit-o si pentru ziua mea. Nu e de atunci, ca am mai facut-o seara, acasa. Am preparat guacamole cu o seara inainte, asa ca n-a trebuit decat sa asamblez ingredientele.
Noua ne place tare mult, insa tot secretul cred ca sta in salata asta de avocado cu ceapa, care e delicioasa.
Ingrediente pentru 28-30 rondele:
6 tortilla mari = 6 lei
300 gr. guacamole = 9,50 lei
o cutie ton maruntit = 5 lei
1/2 salata eisberg = 2,50 lei
3 morcovi = 0,50 lei
1 lingura maioneza
Cost ingrediente = 23,50 lei
Durata preparare: 20-30 min.
Am curatat si razuit fin morcovii.
Pe urma am taiat in bucati jumatatea de salata eisberg.
Apoi am amestecat conserva de ton (ar fi trebuit sa o scurg mai bine) cu o lingura cu maioneza.
Am trecut la asamblarea ingredientelor.
Am intins o tortilla pe care am uns-o cu guacamole.
Am pus o fasie din amestecul de ton pe mijlocul tortillei.
Am presarat morcovi razuiti.
Am finalizat cu salata eisberg.
Am rulat-o in asa fel incat fasia de ton sa fie pe toata lungimea ruladei.
Am procedat la fel cu restul de 5 lipii si am incercat sa impart in mod egal ingredientele pe fiecare lipie, ca sa-mi ajunga la toate.
Pe urma le-am taiat in rondele, iar capetele le-am mancat pe loc, pe masura ce le taiam, ca erau mai goale.
Am asezat rondelele pe un platou si cum nu le-am putut manca pe toate in aceeasi seara, le-am pastrat la frigider. Sunt bune si a doua zi, doar putin mai moi ca si consistenta. La gust sunt chiar mai bune, ca au timp ingredientele sa fuzioneze intre ele.
Ideale ca aperitiv pentru sarbatori sau seri in familie.
Elena says
Imi plac retetele tale, mai ales cele de prajituri(pe multe dintre ele le-am incercat). Aperitivele acestea sunt delicioase, arata bine si as putea spune ca sunt si sanatoase. P.S.: Astept si o reteta de lava cake 🙂
Diana Despina says
Multumesc pentru mesaj. Ma bucur ca te inspira retetele mele si ca sunt si pe gustul tau.
Ahh…cu lava cake am cam avut de furca. 🙂 La fel ca si cu macarons. Trag nadejde ca anul asta le vin de hac la amandoua asa ca, stai pe aproape. 🙂